Rulouri de gazon montaj
Rulouri de gazon montaj
Fertilizarea de bază şi aplicarea amendamentelor este o lucrare obligatorie pentru a corecta regimul trofic al solului, care în multe situaţii este neuniform, necorespunzător din punct de vedere al aprovizionării cu elemente fertilizante
Pentru uniformizarea însuşirilor fizico-chimice ale solului se recomandă aplicarea unor cantităţi mari de mraniţă (20-80 t/ha), care se amestecă cu pământul existent. Rulouri de gazon montaj
Uneori, folosirea ca substrat al suprafeţelor gazonate, stratul arabil fertil rezultat din decopertări. Pentru a satisface necesarul de hrană al ierburilor de gazon, care să le asigure o creştere viguroasă şi o culoare corespunzătoare se recomandă aplicarea îngrăşămintelor cu azot, fosfor şi potasiu (NPK), funcţie de speciile ce alcătuiesc amestecul şi fertilitatea solului pe care se instalează gazonul. Dacă reacţia solului depăşeşte limita de adaptabilitate a speciilor (soiurilor).Rulouri de gazon montaj
din amestec, se aplică şi amendamente. Dacă pH-ul este puternic acid se aplică 5-6 tone amendamente calcaroase
foarte fin măcinate, iar în cazul solurilor sărăturate se aplică 8-10 tone
fosfogips la hectar. Rulouri de gazon montaj Una din condiţiile de bază pentru reuşita unui gazon este semănatul acestuia într-un teren foarte bine pregătit. Având în vedere că seminţele gramineelor sunt mici, prelucrarea terenului trebuie făcută în cele mai bune condiţii şi la momentul optim. Rulouri de gazon montaj Pentru buna pregătire a terenului există o gamă largă de utilaje care se folosesc în funcţie de sol, de umiditatea lui şi de momentul efectuării lucrării.Rulouri de gazon montaj Diversitatea de utilaje care se folosesc demonstrează atenţia mare care trebuie acordată prelucrării solului, atât la lucrarea de bază, cât şi la pregătirea patului germinativ; pentru lucrarea de bază: plug, cizel, freze, grape cu discuri, motocultoare cu organe de lucru tip daltă pentru pregătirea patului germinativ: sapa rotativă în agregat cu tăvălugul, cultivatorul rotativ în agregat cu tăvălug Packer, vibrocultorul în agregat cu grapa rotativă, nivelatoare şi diferite tipuri de tăvălugi. de reţinut că nivelarea şi tăvălugirea solului sunt lucrări obligatorii. Rulouri de gazon montaj Comportarea diferitelor soluri funcţie de consistenţă şi umiditate dacă dorim să amenajăm un gazon ornamental pe lângă casă şi nu dispunem de utilaje corespunzătoare (motofreze sau alte utilaje de grădinărit), ar trebui să procedăm în felul următor:
După curăţirea terenului şi nivelarea primară se împrăştie mraniţa, calculându-se 4-5 kg/m2 şi de asemenea, superfosfat 3 kg/100 m2 şi sare potasică 2 kg/100 m2, cu o împrăştiere cât mai uniformă;
– se sapă (cu hârleţul) toamna, când umiditatea este optimă, la 22-25 cm cât
mai uniform şi cu o bună încorporare a îngrăşămintelor. Este bine să se şi mărunţească bulgării, pentru ca în primăvară să nu se creeze denivelări; Rulouri de gazon montaj
– primăvara, imediat ce se poate intra pe teren se mai administrează 1 kg/m2
mraniţă şi / sau 2-3 kg/100 m2 de azotat de amoniu. Rulouri de gazon montaj
– se greblează foarte atent pentru a se mărunţi şi nivela cât mai bine terenul.
După aceasta terenul se tasează prin tăvălugire sau se bate cu o scândură. Rulouri de gazon montaj
• În urma acestei operaţii, terenul trebuie să fie perfect nivelat. În caz că există
denivelări, acestea se îndreaptă cu grebla şi se tasează din nou.
Rulouri de gazon montaj